Caracterizare genarală
România beneficiază de toate tipurile de unități acvatice: fluvii și râuri, lacuri, ape subterane, ape marine. Particulariltățile hidrografice și hidrologice ale României sunt determinate, în principal, de poziția geografică a țării în zona climatului temperat-continental și de prezența arcului carpatic. Factorul antropic a contribuit la unele modificări ale acestor particularități.
Lacuri
Lacurile se întâlnesc pe toate treptele de relief și au forme, mărimi și origini foarte variate. Deși în număr mare aproximativ 3500, sunt în general, reduse ca suprafață (1,1% din teritoriul țării). Cele mai mari sunt cele din sistemul lagunar Razim, sau unele limane maritime (Tașaul, Siutghiol, Techirghiol), ori fluviale (Oltina în Sud-ul Dobrogei, Snagov la Nord de București). Ele sunt importante ca locuri de agrement și pentru pescuit. Mult mai mici sunt lacurile de munte, unele de origine glaciară (Bucura), altele de baraj natural (Lacul Roșu), ori cantonate în cratere vulcanice (Sf. Ana de langă Băile Tușnad, singurul de acest gen). Numeroase sunt și lacurile de acumulare de interes hidroenergetic (lacul de la Porțile de Fier pe Dunăre, Izvorul Muntelui pe Bistrița, Vidraru pe Argeș, Vidra pe Lotru, etc.) sau pentru alimentări cu apă - pe văile Uzului, Doftanei, Firizei.
